Azi la şcoală doamna profesoară de matematică a scris pe tablă: 1+1=10
Toţi copiii au strigat că este greşit. Dar doamna profesoară a răspuns: "Depinde! Depinde de baza sistemului de numeraţie în care se face adunarea. De exemplu, în baza 2 această adunare este corectă.".
Vasilică a fost atât de entuziasmat, încât acum alege un triplet de numere naturale A B C şi încearcă să determine baza sistemului de numeraţie pentru care A+B=C este o adunare corectă.
Cerinţă
Scrieţi un program care, pentru un triplet A B C dat, să determine baza minimă a unui sistem de numeraţie pentru care A+B=C, dacă o astfel de bază există.
Date de intrare
Fişierul de intrare sumb.in conţine cele trei numere naturale A B C, câte un număr pe o linie.
Date de ieşire
Fişierul de ieşire sumb.out va conţine o singură linie pe care va fi scrisă baza minimă a unui sistem de numeraţie pentru care A+B=C. Dacă o astfel de bază nu există pe prima linie va fi scrisă valoarea 0.
Restricţii
- Numere A, B, C au maxim 200 de cifre din mulţimea {0, 1, ..., 9}
- Numerele A, B, C nu încep cu zerouri nesemnificative.
Exemple
sumb.in |
sumb.out |
sumb.in |
sumb.out |
9
4
13
|
10
|
7
7
1010
|
0
|